Skip to main content

10 minciuni despre aderarea la UE

Minciuna 1: „Dacă vom intra în UE, Rusia ne va ataca.”

Adevăr: Nicio țară membră UE nu a avut vreodată război pe teritoriul ei și nu a fost atacată de altă țară.

Moldova este o țară mică, pașnică, care nu va ataca pe nimeni. Cel mai bun mod de a fi protejați este să aderăm cât mai rapid la UE.
Noi vrem să avem relații bune cu toate țările lumii, noi nu avem probleme cu Rusia, ci cu tancurile rusești. Să fii membru al UE înseamnă să dezvolți relații bune cu toate statele în interesul și beneficiul cetățenilor.

Minciuna 2: „Dacă vom intra în UE, vom fi obligați să legalizăm căsătoriile LGBT+.”

Adevăr: Nu există o astfel de obligativitate în niciun document al UE. România și Bulgaria – două țări membre ale UE nu au făcut acest lucru și își păstrează propriile decizii la nivel național.

Doar țările de sine stătător pot decide dacă să permită sau nu acest lucru. Mai mult, Articolul 17 din Tratatul privind funcționarea UE spune clar: „Uniunea respectă și nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului național, bisericile și asociațiile sau comunitățile religioase din statele membre.

Minciuna 3: „Dacă vom intra în UE, prețurile vor crește și mai mult, dar salariile vor rămâne aceleași.”

Adevăr: Salariile în UE sunt mult mai mari decât în Moldova și permit oamenilor să aibă un trai bun, să-și permită să cumpere mâncare sănătoasă, să călătorească și să facă economii.

Salariul mediu în România din momentul deschiderii negocierilor (2000) până astăzi a crescut de peste 14 ori, iar veniturile oamenilor au crescut de 3 ori mai rapid decât inflația.

Minciuna 4: „În UE o să fim impuși să acceptăm mulți imigranți din Orientul Mijlociu și să le dăm ajutoare materiale.”

Adevăr: În UE există libera circulație între cetățenii din țările UE, dar nu și pentru cetățenii din afara UE. Dimpotrivă, o dată ajunși membri UE, vom fi ajutați să ne controlăm frontierele mai bine. Mai mult, Uniunea Europeană planifică să facă mai riguroasă politica privind migranții.

Minciuna 5: „Dacă intrăm în UE, vom provoca un conflict local cu regiunea transnistreană și UE nu o să permită aderarea noastră din această cauză.”

Adevăr: Oficialii europeni au zis de mai multe ori public că conflictul transnistrean nu va fi un obstacol în calea aderării. 

Peste 75% din exporturile din regiunea transnistreană merg deja spre UE, iar cei 300 de mii de moldoven din stânga Nistrului pot circula fără vize în UE, datorită Acordului de Asociere, care se aplică pentru toată țara. Avem un exemplu de țară-membru, Cipru (a aderat în 2004), care a avut conflict înghețat pe teritoriul său în momentul intrării în Uniunea Europeană.

Minciuna 6: „În UE educația costă mulți bani”

Adevăr: Fiecare țară își păstrează propriile reguli în sistemul de învățământ.

De exemplu, și în Franța, și în Germania, 2 state cu un sistem educațional dezvoltat, învățământul de stat este gratuit. Școala în Suedia este, la fel, gratuită, copiii având inclusă și masa. Mai mult decât atât, pentru elevii și studenții din țările UE educația este mai ieftină decât pentru cei din țările non-UE.

Minciuna 7: „Dacă vom intra în UE, standardele europene vor fi o presiune mare și vor dăuna agricultorilor noștri.”

Adevăr: Uniunea Europeană susține masiv agricultura în țările membre –  31% din întreg bugetul UE (54 miliarde euro anual) se duce pentru susținerea agriculturii.

Agricultorii din țara noastră vor beneficia și ei de aceste fonduri, pentru ca să-și îmbunătățească producția și să o poată vinde mai ușor în Europa. Chiar și azi, multe din produsele moldovenești au mare succes în UE, suntem cel mai mare exportator de prune din Europa și 79% din producția noastră de prune merge în țările UE. Ca membri ai UE nu vom avea taxe de export și transportul produselor va fi mai ieftin și mai ușor.

Minciuna 8: „Dacă vom intra în UE, cei cu diferite viziuni, ideologii și etnii din Moldova se vor certa între ei.

Adevăr: În UE toate popoarele și etniile trăiesc în bună înțelegere și își respectă liber tradițiile.

Chiar la începutul Tratatului privind UE scrie că membrii UE sunt „HOTĂRÂȚI să întărească solidaritatea dintre popoarele lor, respectând totodată istoria, cultura și tradițiile acestora”. În Uniunea Europeană există 24 limbi oficiale și zeci de etnii care convețuiesc în pace. De exemplu în Belgia, vorbitorii de olandeză și franceză trăiesc în bună înțelegere, iar în România, minoritatea maghiară este respectată și protejată.

Minciuna 9: „Dacă vom intra în UE, vom pierde din control și suveranitate.

Adevăr: În Uniunea Europeană există 27 state independente, cu propriile guverne și frontiere.

Tratatul privind UE prevede că „Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională. Fiecare stat are dreptul la vot în cadrul structurilor UE, iar astăzi deciziile majore să iau în UNANIMITATE, adică toate țările trebuie să fie de acord cu această decizie.

Minciuna 10: „Dacă vom intra în UE, ne vor lua pământurile și vor dispărea satele.

Adevăr: În niciun document oficial al UE nu există obligativitate ca țările membre să permită vânzarea pământurilor la străini, preluarea acestora de către UE sau dispariția satelor.

În România, țară membră UE, există 2685 sate/comune. Politica de administrare a pământurilor este o chestiune internă a statului. În UE satele și orașele mici se dezvoltă și oferă condiții înalte de viață, cu toate serviciile (apă, canalizare, drumuri, școală, spital) accesibile și calitative.